Din munții și dealurile Sibiu, se ascund urme remarcabile ale unei vechi lumi marine. Aici, în Valea Oltului, unde astăzi curg apele de pe dealuri, au existat oceane cu rechini, corali și mamifere marine. Fosilele, descoperite acum sute de ani, oferă o imagine fascinantă a trecutului geologic al regiunii.
Rezumat:
Descoperiri din secolul al XIX-lea și cercetări moderne
Povestea fosilelor de rechini din Sibiu începe în secolul al XIX-lea. Ludwig Johann Neugeboren, profesor și ulterior bibliotecar al Muzeului Brukenthal, a fost primul care a studiat și a publicat în 1850 și 1851 lucrări științifice despre dinții de rechini găsiți în zona Turnu Roșu. Aceste descoperiri au deschis calea pentru o serie de cercetări ulterioare, iar în prezent, Muzeul Național Brukenthal publică un catalog intitulat „Rechini fosili din Bazinul Transilvaniei – Oceane străvechi”, care adună studii dedicate rechinilor și pisicilor de mare din această zonă.
În ultimii ani, cercetarea a fost reluată în cadrul proiectului „Rechini și pisici de mare fosile din Eocenul și Oligocenul Bazinului Transilvaniei”, finanțat de National Geographic Society și coordonat de Nicolae Trif, muzeograf la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Proiectul are ca scop nu doar identificarea fosilelor, ci și reconstruirea ecosistemelor marine din aceste perioade.
Din studiile recente s-au colectat fosile de pești osoși, scoici, melci, nautili, crabi, arici, stele de mare, dar și resturi de țestoase marine și sirenide, mamifere erbivore asemănoare cu dugongii de astăzi. Printre descoperiri remarcabile se numără un bloc de calcar cu fragmente de oase atribuite sirenidelor, mamifere mari care trăiau acum mai bine de 50 de milioane de ani.
Piatra Broaștei: un pas în urma timpului
Dacă fosilele de la Turnu Roșu ne aduc în Eocen, adică între 56 și 34 de milioane de ani în urmă, Piatra Broaștei ne duce mult mai înapoi în timp. Această formațiune naturală, situată pe Valea Argintului, lângă Cisnădioara, este un monument paleontologic de mare importanță. Rocile din această zonă păstrează fosile de hippuriți, stridii, echinoderme, amoniți, belemniți, foraminifere și corali, ceea ce sugerează că au fost formate într-un mediu marin de mică adâncime, aproape de țărm.
Formațiunea de la Cisnădioara aparține Cretacicului Superior, perioadă care s-a încheiat acum 66 de milioane de ani, în timpul căruia au trăit ultimii dinozauri non-aviari. Astfel, rocile de la Piatra Broaștei sunt cu câteva zeci de milioane de ani mai vechi decât cele de la Turnu Roșu. Din acest motiv, este important de știut că Piatra Broaștei și Turnu Roșu nu reprezintă urmele aceleiași mări, ci două momente diferite din istoria geologică a regiunii.
Forma actuală a Piatre Broaștei este rezultatul eroziunii și transformărilor geologice ulterioare, în timp ce rocile din care este alcătuită păstrează fragmente dintr-un ecosistem marin foarte vechi. Așadar, când privim astăzi acest monument natural, nu trebuie să ne imaginăm literal o bucată de fund marin rămasă intactă, ci roci care păstrează urmele unui ecosistem din Cretacicul Superior.
Cercetarea continuă, iar echipa actuală urmărește colectarea sistematică și documentarea poziției stratigrafice a fiecărui exemplar. Unele fosile păstrează urmele relațiilor dintre organisme, cum ar fi perforațiile din cochiliile fosilizate ale unor bivalve, produse de alte viețuitoare. Aceste detalii oferă paleontologilor informații valoroase despre modul în care funcționa ecosistemul, nu doar despre speciile care făceau parte din el.
Miza este ca un dinte de rechin, o cochilie de moluscă sau o fosilă microscopică să poată fi legate nu doar de o specie, ci și de locul, vârsta și condițiile de mediu în care acestea au existat. Pentru județul Sibiu, asta înseamnă o imagine tot mai precisă asupra unor perioade în care peisajul de astăzi era acoperit, în momente diferite, de ape marine.
Alexandru
