Cel de-al doilea mandat al președintelui SUA a fost presărat cu multe cotituri, iar acum Donald Trump își schimbă din nou poziția și se întoarce împotriva Europei după înțelegerea cu Vladimir Putin. Liderul de la Casa Albă amenință că va închide schema care permite aliaților Kievului să cumpere arme vitale din Statele Unite. Donald Trump a acuzat Europa că cumpără volume mari de combustibil rusesc, apărându-și în același timp acordul privind motorina cu Vladimir Putin. El a atacat continentul luni, 12 octombrie 2026, în timp ce capitalele europene erau prinse în discuții despre cum să crească presiunea economică asupra Moscovei pentru a-l forța pe liderul rus să vină la masa negocierilor, potrivit Telegraph.
Presiuni interne și decizii externe
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a cerut SUA să urmeze exemplul Europei, sprijinind Kievul, adăugând că oficialii americani trebuie „să vadă adevărul” despre invazia lui Putin. Tensiunile dintre Trump și aliații săi au revenit săptămâna trecută, când președintele SUA a anunțat o ridicare a sancțiunilor, astfel încât SUA să poată importa 300.000 de tone de motorină, în încercarea de a reduce prețurile combustibililor înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie. Acest lucru a pus capăt lunilor de acord între Washington și capitalele europene, conform cărora cea mai bună modalitate de a-l aduce pe Putin la masa negocierilor era prin presiune economică susținută.
Președintele SUA se confruntă cu presiuni din partea alegătorilor cu privire la costurile combustibilului înainte de alegeri, deoarece prețurile motorinei au crescut cu aproximativ 70% de când a lansat războiul împotriva Iranului în februarie. El a dat în mod repetat vina pe atacurile cu drone cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei asupra rafinăriilor de petrol din Rusia pentru dificultățile cu care se confruntă americanii la pompe. În încercarea de a opri campania militară a Kievului, Casa Albă ar fi amenințat oficialii europeni în weekend cu închiderea unui sistem care permite aliaților Ucrainei să cumpere arme vitale americane pe care le trimit la Kiev.
Amenințările președintelui SUA reprezintă o lovitură amară pentru cei mai înfocați susținători europeni ai Ucrainei, inclusiv Marea Britanie, care au petrecut luni întregi lucrând pentru a-l convinge pe Trump să-și susțină mai mult aliatul sfâșiat de război în loc de Putin. Trump a scris pe platforma sa Truth Social: „Uniunea Europeană a plătit Rusiei 250 de miliarde de dolari pentru energie, iar mass-media falsă nu vrea să se apropie de această poveste”. „Am făcut alegerea corectă pentru poporul american.” Moscova a încălcat în mod repetat armistițiul. Potrivit lui Zelenski, Moscova a încălcat în mod repetat armistițiul anunțat unilateral de Trump duminică, care avea scopul de a opri atacurile rusești și ucrainene asupra infrastructurii energetice a celeilalte părți înainte de venirea iernii.
Boris Pistorius, ministrul apărării din Germania l-a atacat pe Trump, marți, pe tema acordului pe care acesta l-a făcut cu Vladimir Putin pentru motorină, spunând că decizia semnării acestui acord arată că președintele american „este cu spatele la zid” înainte de alegerile din noiembrie, relatează agenția germană DPA, citată de Agerpres. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, consideră că apropierea președintelui american Donald Trump de Rusia este determinată de presiunile politice interne, în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie. Oficialul german susține că liderul de la Casa Albă se află „cu spatele la zid” și avertizează că deciziile sale de politică externă ar putea avea consecințe nedorite, relatează dpa și Agerpres.
Victor Kane



